Mono129

Mono.gif (15186 bytes)

Istoricul Scolii 129  Staf-ul Sc. 129 Profesorii nostri Sc. 129 Mugur al Mileniului III Sc.129 Mugur al Mileniului III

  

  IOAN MARCULET                    NICOLETA IONITA

ATENA-CATALINA ENACHE

MONOGRAFIA SCOLII GENERALE nr.129
BUCURESTI

COORDONATOR: prof. loan Marculet
EDITOR: Scoala Generala Nr.129
BUCURESTI 1999
Corector: Nicoleta Ionita
Tehnoredactare: Atena-Catalina Enache
Cartografie: Ioan Marculet
Descrierea CIP a Bibliotecii Nationale
MARCULET, IOAN
Monografia Scolii Generale nr. 1.29, Bucuresti
Ioan Marculet, Nicoleta Ionita, Atena-Catalina Enache
Bucuresti: Scoala Generala nr. 129, 1999.
76 p.; 20 cm.
Bibliogr.
ISBN 973-0-01013-7
I.    Ionita, Nicoleta
II.    Enache, Atena-Catalina
1.   Scoala Generala nr. 129 (Bucuresti)
373.3(498 Bucuresti)
Scoala Generala Nr.129
Str.lzvorul Crisului Nr.6
Sector 4 - Bucuresti
Tel/fax: 686.37.75.
Orice reeditare, distribuire, copiere sau multiplicare chiar si partiala, fara acordul autorilor sunt interzise.
TIRAJ 100 exemplare


Cuprins
   Cuvant inainte
   Cuvantul autorilor
   I. Evolutia invatamantului in Bucuresti
   II. Asezarea in teritoriu si caile de acces
   III. Din trecutul si prezentul Scolii 129

   Proiectul P & G al Scolii 129
   IV. Personalul didactic
   V. Elevii  

   VI. Mijloacele de invatamant din dotarea scolii
   VII. Activitatea publicistica si editoriala
   Postfata si Bibliografie

PREFATA

     Scoala este a doua noastra casa. Cand suntem mici,orizontul nostru biografic se Iimiteaza la casa parinteasca si împrejurimile ei, unde ne petrecem intreaga noastra existenta. Aceasta se largeste treptat; pe masura ce crestem, mergem la gradinita, apoi la scoala unde ne petrecem o buna parte din zi dornici sa aflam cat mai multe noutati.
     Si, daca acasa, primii nostri invatatori ne sunt parintii si bunicii, la gradinita si scoala, profesorul, omul de la catedra, cu inima vesnic tanara, cu rabdarea si perseverenta-i caracteristica, ne «picura» zilnic cate ceva din tainele naturii si stiintei, 1argindu-ne treptat orizontul geografic.
Invatamantul de mult a devenit o necesitate.
     Fara stiinta de carte ramanem la periferia societatii, nu ne putem integra in randurile ei. Si atunci trebuie sa invatam cat mai mult si mai bine pentru a ne depasi pe noi si treptat pe profesorii nostri.
     Dar pentru aceasta, parintii care ne conduc, incep si cauta o scoala cat mai buna cu profesori dotati, capabili.
     O astfel de scoala este si Scoala Generala nr. 129 (de 8 c1ase), din cartierul Berceni, in partea sudica a orasului, pe Strada Izvorul Crisulni nr. 6, sector IV. Existenta ei este de numai 24 ani (1976-1999), iar prin staruinta profesorilor, au fost pregatite 16 generatii de elevi. In prezent, scoala are 46 de clase in care se pregatesc 1202 elevi. Corpul profesoral in frunte cu directoarea scolii, doamna profesor Olga Mangiru, depune eforturi sustinute pentru ca fiecare abso1vent sa-si aduca aminte cu drag de fiecare dascal in parte si de multimea cunostintelor capatate. Multe ore, ca cele de geografie, stiintele naturii, limba si literatura romana etc., au devenit de mult o placere pentru elevi. Cel putin orele de geografie, la care s-au adaugat cursurile optionale, capaciteaza numerosi copii, dornici sa-si largeasca orizontul geografic, colindand imaginar prin toate “cotloanele” naturii. Dascalul lor, prof.   Ioan Marculet, ii inconjoara cu multa caldura si-i antreneaza in activitati creative, stimulandu-i prin publicarea lor. Datorita efortului depus scoala se numara printre unitatile fruntase ale capitalei. Iti face placere sa afli cat mai multe realizari cu care scoala se mandreste printre care se numara si publicatiile.
     Prin preocuparile sustinute si «setea de cunoastere» care raman totdeauna un imbold pentru prof. Ioan Marcutet, scoala beneficiaza astazi, de doua numere din «Jurnal geografic»‚ un numar din “Orizont geografic si un alt numar din “Colaborari geografice” initiate de profesorul geograf si realizate impreuna cu ceilalti profesori de specialitate si cu o contributie substantiala a elevilor.
     In prezent, ne aflam in fata celei de-a cincea publicatie «Monografia Scolii Generale nr. 129, Bucuresti», scrisa cu multa staruinta si simtire.
   Autorii acestei lucrari, care totalizeaza 76 de pagini, Ioan Marculet, Nicoleta Ionita si Atena-Catalina Enache s-au straduit sa puna în lumina toate activitatile didactice care s-au desfasurat in scoala, in succesiunea lor cronologica, realizând un document istorico-geografic de referinta.
     Lucrarea e scrisa in spiritul veridicitatii si autenticitatii, autorii dovedindu-se cercetatori iscusiti si pasionati pentru aceasta frumoasa reusita.
     Putine sunt scolile din capitala care se bucura de asemenea publicatii. Cu atat mai laudabila si de apreciat este initiativa acestor autori, care prin preocuparile lor complementare muncii didactice, doresc sa faca in numele scolii lor un renume cu simtul datoriei implinite. Dar aceasta presupune sacrificii, creativitate, cutezanta, noblete sufleteasca si multa iubire, asa cum emana din toate publicatiile acestei scoli. Sa speram ca viitorul ne va pune în fata si alte “oglinzi datatoare de lumina, incat zburand «pe aripile vantului», sa ne putem largi cat mai mult orizontul geografic.
Dr. Octavia Bogdan
Institutul de Geografie al Academiei Române, Bucuresti

CUVANT INAINTE                                          Inapoi la Cuprins

  Ideea elaborarii unei monografii presupune un mare curaj din partea autorilor, intrucat aceasta lucrare implica foarte multi factori:
  Existenta unui material documentar substantial care sa ofere datele necesare;
  Capacitatea de selectie a datelor sa functioneze perfect;
 Necesita un volurn imens de timp afectat culegerii, selectiei si interpretarii datelor;
       Implicarea afectiva din partea autorilor dornici de a realiza o lucrare care sa reflecte rezultatele muncii desfasurate de toate cadrele didactice în cei 24 de ani de existenta ai scolii,
     Pasiunea dascalului dornic sa realizeze îin premiera o lucrare de o asemenea anvergura care sa institue o oglinda fidela a activitatii “omului” de la catedra.
     In pofida factorilor enumerati autorii acestei monografii ne-au surprins prin intentia lor generoasa de a concretiza în aceasta monografie viata scolii noastre din momentul infiintarii si pana in prezent.
    Parcurgand paginile acestui volum, autorii monografiei ne-au oferit o ocazie deosebita sa ne deplasam în timp, sa retraim emotiile de început, satisfactiile si performantele realizate în vremurile când eram cu 20 de ani mai tineri, dar sa ne bucuram si de momentele de implinire pe care le traim acum, cand timpul si-a pus amprenta pe umerii si tamplele noastre.
    Monografia va oferi un material generos pentru cunoasterea evolutiei scolii noastre atat de catre elevi, parinti, dar si de catre cadrele didactice mai tinere, care ar trebui sa devina pentru o clipa elevi si sa învete din experienta noastra, a celor care suntem de 24 de ani în acest lacas al educatiei.
    Adanc impresionata de stradania autorilor acestui volum, ma inclin in fata dumnealor si le multumesc pentru eforturile deosebite pe care le-au depus pentru a realiza acest studiu stiintific, dar cu profunde conotatii afective.
    Sunt convinsa ca cititorii monografiei vor fi incantati de lucrare, vor aprecia eforturile colegilor nostri care au investit multa pasiune si au pus mult suflet pentru a realiza o oglinda cat mai fidela a muncii noastre pe altarul slujirii acestei nobile profesiuni.
        Prof Olga Mangîru
        Directorul Scolii Generale nr. 129

CUVANTUL AUTORILOR                       Inapoi la Cuprins

    Lucrarea de fata, “Monografia Scolii Generale nr. 129, Bucuresti”, dedicata profesorilor si elevilor al caror destin este legat pentru o perioada mai scurta sau mai lunga de timp de cel al institutiei, isi propune sa ofere cititorilor informatii utile din trecutul si prezentul scolii noastre. Desi nu are nimic spectacular, realizarea ei nu a fost o intreprindere facila, fiind rolul unei minutioase munci de arhiva si de statistica desfasurata de autori in perioada octornbrie-noiembrie 1999.
     In paginile cartii o atentie deosebita se acorda istoricului scolii, componentelor umane (colectivul didactic si elevii) si dotarii institutiei cu mijloace de invatamant.
     Desigur, lucrarea este perfectibila, ea putand fi imbunatatita cu noi date si elemente privitoare la evolutia institutiei, iar eventualele sugestii ale cititoritor vor constitui obiective de care autorii vor tine seama in perspectiva unei noi editii imbunatatite.  Autorii

CAPITOLUL l                         Inapoi la Cuprins

     Dezvoltarea si diversificarea invatamantului de-a lungul istoriei, cunoaste in Bucuresti o frumoasa traditie, fiind legata de evolutia acestei asezari. Initial targ si apoi oras, importanta sa creste dupa obtinerea rangului de capitala permanenta a Tarii Romanesti, in 1659, apoi a celui de capitala a României, în 1862, dupa Unirea Principatelor Romane, (Tara Romaneasca si Moldova, la 24 ianuarie 1859) si realizarea statului unitar roman, prin Unirea din 1 Decembrie 1918.
     Pana in anul 1694, in Bucuresti invatamantul s-a desfasurat in diverse forme arhaice, insa in acel an, sub domnitorul Constantin Brancoveanu (1688-1714) a fost infiintata Academia domneasca de la Sf. Sava (prima institutie de invatamant superior), care a insemnat trecerea la o etapa superioara a invatamantului din Tara Romaneasca. In cadrul acesteia s-a dezvoltat invatamantul in limba greaca si a functionat pana in anul 1818. Concomitent s-a reorganizat la Biserica Sf. Gheorghe Vechi Scoala slavo-romana ale carei inceputuri dateaza din secolul XVI.
     Prin cursurile tinute de Gheorghe Lazar pentru inginerii hotarnici, a luat fiinta în anul 1818, Scoala Academica ce punea bazele invatamantului superior in limba romana.
In anul 1835 a luat fiinta Scoala de agricultura de la Pantilimon (nucleul viitorului InstitutAgronomic). In 1857 a fost infiintata Scoala nationala de medicina si chirurgie, iar Facultatea de medicina, a devenit ulterior Institutul de medicina si farmacie.
     La 1864 au fost puse bazele Scolii nationale de punti, sosele, mine si arhitectura, devenita in 1881 Scoala Nationala de Poduri si Sosele (nucleul viitoarei Scoli Politehnice). In acelasi an 1864, in timpul domniei lui Alexandru loan Cuza (1859-1866) a fost organizat prin lege, pentru prima data, invatamantul de toate gradele. A fost înfiintata Universitatea din Bucuresti, au fost puse bazele învatamântului artistic superior prin Scoala de Belle Arte si Conservatorul de arta dramatica, s-a adoptat Legea instructiei publice privitoare la întreaga retea scolara. In anul 1865 a fost infiintat gimnaziul «Mihai Viteazul», care s-a alaturat gimnaziilor “Gheorghe Lazar” si “Matei Basarab”.
În anul scolar 1897-1898, în Bucuresti functionau 212 institutii de invatamant, din care 6 secundare (4 licee clasice si 2 gimnazii), 108 scoli primare (82 publice si 28 private), 76 scoli secundare (16 publice si 60 private), 3 superioare si 25 speciale (Marele dictionar al României, vol.I, 1898).
      In anul 1904 s-au deschis portile Scolii Superioare de Arhitectura, iar în 1913 cele ale Academiei de Inalte Studii Comerciale si Industriale.
Dupa Marea Unire din 1 Decembrie 1918 au fost adoptate noi legi de reglementare a invatamantului, iar în Bucuresti au fost infiintate o serie de unitati de invatamant: Facultatea de Farmacie si Medicina Veterinara si Academia de Inalte Studii Agronomice, liceele “Spiru Haret”, “Mihai Eminescu” “Aurel Vlaicu”, “Iulia Hasdeu” s.a.
In anul 1934, structura unitatilor de invatamant din Bucuresti se prezenta astfel:
> 82 gradinite de copii, din care 71 de stat si 11 confesionale;
> 181 scoli primare, din care 140 scoli de stat si 41 confesionale;
> 133 scoli secundare, din care 20 licee de baieti, 18 licee de fete, 9 licee comerciale, 3 licee industriale, 6 scoli normale, 10 gimnazii, 20 gimnazii comerciale si industriale, 6 scoli profesionale de fete, 3 scoli de menaj, 20 scoli de ucenici si 18 scoli secundare de alte profiluri;
> 20 scoli superioare: Universitatea din Bucuresti, Institutul de Chimie Industriala si Institutul Electrotehnic, pe langa Facultatea de Stiinte , Scoala Politehnica « Regele Carol al II-lea»; Scoala Superioara de Arhitectura, Academia de Inalte Studii Agronomice, Academia de Arte Frumoase, Academia Regala de Muzica si Arta Dramatica, Academia de Educatie Fizica, Scoala Superioara de Arhivistica si Paleografie, Conservatorul de Muzica, Arta Dramatica si Coregrafie «Pro-Arte»,   Scoala de Stiinte de Stat, Scoala de Statistica, Conservatorul de Muzica Particular «Egizio Massini», Scoala Superioara de Razboi si Scolile militare pregatitoare de ofiteri de Geniu, Aeronautica, Infanterie, Administratie si Jandarmi (Enciclopedia Romaniei, 1938)
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, in anul 1948 a avut loc o noua reforma a invatamantului, iar in anul 1968 s-a introdus invatamantul obligatoriu de 10 ani. In anul scolar 1980-1981, conform Enciclopediei geografice a Romaniei (1982), reteaua de invatamant a municipiului Bucuresti cuprindea: 366 gradinite de copii, 277 scoli generale, 82 licee (din care 50 licee industriale, doua licee cu profil agroindustrial la Branesti si Baneasa, un liceu de silvicultura la Branesti, cinci licee economice, dintre care unul la Buftea, 14 licee de matematica-fizica, patru licee de filologie-istorie, doua licee de stiinte naturale, doua licee de arta, un liceu sanitar si un liceu pedagogic), 32 scoli de maistri si 48 scoli profesionale.
      Institutiile de invatamant superior erau in numar de 12: lnstitutul Politehnic, Institutul National de Chimie, Institutul de Constructii, Institutul de Arhitectura “Ion Mincu”, Institutul Agronomic “Nicolae Balcescu”, Universitatea (cu facultatile de: Matematica, Fizica, Geologie-geografie, Biologie, Istorie si filozofie, Drept, Limba si literatura româna, Limbi straine), Institutul de Medicina si Farmacie, Academia de Studii Economice, Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica “Ion Luca Caragiale”, Conservatorul de Muzica “Ciprian Porumbescu”, Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu’, Institutul de Educatie Fizica si Sport, toate cuprinzând 47 de facultati. In acel an in Bucuresti mai functionau: Academia Militara, pentru pregatirea si perfectionarea cadrelor din armata si Academia “Stefan Gheorghiu”, pentru pregatirea si perfectionarea cadrelor de conducere a P.C.R.
Printre scolile care functioneaza în Bucuresti, din anul 1976, se afla si Scoala Generala nr.129.
ASEZAREA IN TERITORIU SI CAILE DE ACCES                             Inapoi la Cuprins
Scoala Generala nr.129 este amplasata in partea sudica a municipiului Bucuresti, in sectorul 4, in cartierul Berceni, la intersectia meridianului de 2606'23'' longitudine estica, cu paralela de 44023'20'' longitudine nordica, la o altitudine de circa 75 m.
Din punct de vedere fizico-geografic Scoala nr.129 este situata in Campia Bucurestiului (componenta impreuna cu campiile Maia, Snagovului, Movilita si Calnaului, a Campiei Vlasiei), pe Campul Berceni, intre vaile raurilor Dambovita si Sabar.
    Fundamentul pe care a fost ridicata institutia este constituit din sedimente pleistocene superioare, alcatuite din depozite loessoide, sub care se succed depozite de pietrisuri, argile si nisipuri, apartinand tot pleistocenului superior, urmate de alte depozite de marne, pietrisuri, nisipuri si intercalatii de argile, apartinand pleistocenului mediu si inferior, care ating adancimi de peste 200 m.
           Din punct de vedere climatic regiunea Scolii Generale nr.129 apartine sectorului cu clima continentala, caracterizat prin temperaturi medii multianuale de 120C si precipitatii medii de 550 mm. Temperatura medie a lunii ianuarie este de aproximativ –1,50 C (minima absoluta inregistrandu-se la statia Bucuresti-Filaret, la 25.01.1942 si fiind de -30,00C), iar cea a lunii iulie, de 23,50C (maxima absoluta inregistrandu-se tot la Bucuresti-Filaret, la 11.08.1951 si fiind de 40,00C). Precipitatiile medii din luna ianuarie sunt putin peste 45 mm., iar cele din luna iulie, de circa 65mm. (Enciclopedia geografica a României,1982; Octavia Bogdan, Elena Niculescu, 1999).
In aceasta zona numarul mediu anual de zile cu viscol este de 3,9 (la statia Bucuresti-Filaret) si se desfasoara astfel: 0,1 zile în luna noiembrie, 0,7 în decembrie, 1‚3 în ianuarie, 1‚2 în februarie si 0,8 în martie (Octavia Bogdan, 1980).
   Din punct de vedere bio-pedologic, scoala este situata într-o zona cu soluri brun-roscate si paduri de foioase, care de-a lungul timpului au fost înlocuite de culturi agricole, iar apoi de constructii.
image004.gif (142896 bytes)

CAPITOLUL   III                                 Inapoi la Cuprins
Trecutul si prezentul Scolii generale nr. 129
 
Dezvoltarea, la inceputul anilor ‘70, în plan urbanistic a cartierului Berceni, din sectorul 4, Bucuresti, dar mai ales a zonei cuprinse intre Strada Resita si Bulevardui Constantin Brancoveanu si ocuparea ei cu o populatie tanara, a facut necesara construirea unor institutii de invatamant. Astfel, în anul 1975 s-a pus piatra de temelie a Scolii Generale nr. 129. Pe o placuta fixata pe gardul care inconjura cladirea in constructie sta scris: “Scoala strabunilor” (Filofteia Dragomirescu, informatie verbala, 1999).
La sfarsitul anului 1976, Scoala Generala nr. 129 a fost data in functiune. Insa, primul trimestru al anului scolar 1976-1977 a fost urmat de catre elevi in cadrul Scolii Generale nr.99 (Filofteia Dragomirescu, informatie verbala, 1999). Scoala nr. 129 ocupa o suprafata de 1‚1564 ha, din care cladirea detine 0,1254 ha (Adresa nr. 1297, emisa de Oficiul de Cadastru si Organizarea Teritoriului Municipiului Bucuresti, la 27 mai 1997).
Cladirea scolii este de forma literei U si este constituita din parter doua etaje si insumeaza 52 de incaperi, din care semnalam:
     >     21 sali de clasa normale;
     >     3 cabinete, din care unul de istorie (la etajul l, sala de clasa nr.1 din  planul etajului), unul de biologie (la etajul I) si unui de geografie (la etajul II);
     >     2 laboratoare (de chimie, la etajul I si >II);
     >     3 ateliere (unul mecanic, pentru baieti la parter si doua pentru fete, la etajele I si II);
     >     o sala de sport, la parter;
     >     o biblioteca, la parter;
     >     5 anexe cu material didactic; biroul directorilor, la parter;
     >     cancelaria, la etajul I;
     >     secretariatul, la parter;
     >     administratia, la parter;
     >     cabinetul medical, la etajul I;
     >     cabinetul stomatologic, la etajul I;
     >     cabinet calculatoare, la etajul II;
     >     bufet, la etajul I.
   Semnalam faptul ca la inceputul anului scolar 1999-2000 a inceput amenajarea cabinetului de muzica.
   Dupa ce cladirea institutiei a fost construita, scoala a fost dotata cu mobilier nou: banci, catedre, scaune, birouri, rafturi, vitrine, rasteluri, dulapuri etc., iar pentru desfasurarea in conditii optime si modernizarea procesului de invatamant, institutia a fost inzestrata (în special laboratoarele si cabinetele) cu material didactic adecvat (retroproiectoare, epidiascoape, aspectomate, diascol, magnetofoane, pikup-uri, radiocasetofoane, diapozitive, diafilme, folii, benzi magnetice, discuri, casete, microscoape, harti, planse, aparate foto, instrumente sportive etc.).
   Din 1976 pana in prezent, conducerea institutiei a fost reprezentata de directorii si directorii adjuncti existenti in functii la un moment dat (vezi tabelele nr.1 si 2), iar din 1990, ca adevarati manageri au depus eforturi sustinute pentru pastrarea in bune conditii a scolii si modernizarea acesteia. Astfel, din initiativa conducerii scolii, cu sprijinul dirigintilor si al parintilor, salile de clasa si coridoarele au fost zugravite aproape anual. Instalatiile sanitare au fost intretinute corespunzator, astfel ca obtinerea autorizatiei sanitare de functionare nu a constituit o problema.

Tabel nr. 1     Tabel nominal cu directorii care au functionat in Scoala Generala nr. 129

Nume si Prenume Perioada
Burleanu Aurel 1976-1988
Nicoara Daniela 1988-1990
Nobilescu Aurelia 1990-1991
Sortan Ioan 1991-1994
Boboc Velica 1994-1997
Mangiru Olga 1997-  ?

Tabel nr. 2       Tabel nominal cu directorii adjuncti care au functionat in Scoala nr. 129

Nume si Prenume Perioda
Patache Lucica 1976-1979
Mangiru Olga 1979-1982
Nicoara Daniela 1982-1988
Spulber Antoaneta 1988-1990
Popa Aurelia 1990-1991
Boboc Velica 1991-1994
Mangiru Olga 1994-1997
Mitrea Valentin 1997-  ?

    În perioada 1979-1984 scoala a functionat cu un semiinternat, pedagog fiind doamna Niculina Alexandru.
Pe peretele din scara profesorilor a fost pictata în anul 1978 de catre înv. Maria Negreanu, o fresca reprezentând scene din istoria României.       Aceasta a fost reconstituita în anul 1999 de profesorul de desen Tiberiu Zelea. Pe peretele din scara elevilor a fost aplicat un mozaic. Vitraliile de la intrare si coridorul de la parter au fost pictate initial de înv. Maria Negreanu si reconditionate de prof. Costinela Catrinescu. Pâna la ora actuala in patru sali de clasa au fost puse lambriuri.
   In vara anului 1998, din initiativa conducerii scolii, prof. Olga Mangîru - director si prof. Valentin Mitrea - director adjunct si a Consiliului de administratie s-a hotarat si s-a realizat parchetarea tuturor salilor de clasa, a cancelariei, directiunii si secretariatului. S-au pardosit cu gresie cele doua laboratoare si cabinetele medicale. Investitia s-a ridicat la 500 mil.lei.
   In ultimii ani, scoala a fost dotata cu un televizor color, un telefon-fax Panasonic, un copiator Minolta, un radiocasetofon Panasonic cu CD, un calculator Pentium 2 pentru secretariat si administratie si un aspirator Alaska. La ora actuala se amenajeaza un cabinet de muzica.
   Din 1976 pana in prezent lucrarile de secretariat au fost rezolvate de doamnele secretare: Elena Erceanu, Nicoleta Alexandru (din 1979) si Atena-Catalina Enache (secretar II, din 1996). De buna gospodarire a patrimoniului scolii s-au ocupat administratorii: Iordache Amalia, Cristina Mitrea (din 1993) si Natasa Niculescu.
   Pentru asigurarea sanatatii elevilor din Scoala Generala nr.129, a fost infiintat si dotat un cabinet medical, condus de Clemance David si unul stomatologic, unde isi desfasoara activitatea doamna Teodora Mafteev.
   In curtea scolii se afla amplasata o scena din beton si sunt amenajate trei terenuri sportive (de fotbal, baschet si handbal), jar in fata cladirii se afla un spatiu verde, aflat sub intretinerea catedrel de biologie.
   Circumscriptia scolii Generale nr.129 a suferit mai multe modificari. In anul scolar 1999-2000, ea numara 66 de blocuri grupate pe 9 strazi.(vezi tabelul nr.3).

Tabel nr. 3            Circumscriptia scolii Generale nr. 129 in anul scolar 1999-2000

Strada Numarul Blocului
Izvorul Rece M I/1; S 14.
Constantin Brancoveanu M II/3; M II/4
Aleea Tebea 101; 102; 103; D 10: D 11; D 12; D 13.
Huedin 21 A; 21 B; 12Bis; 1; 2; 3; 4; 5.
Cetatea Veche 5; 35; 36; 37; 38.
Izvorul Muresului 10; D 1; D 22.
Uioara 33; 34.
Izvorul Crisului A1; A2; A3; A4; A5; A6; A7; A8; A9; A10; A11; A12; A13; A14;  A15; A16; 17; A18; A19; D2; D3; D4; D5; D6; D7; D8; D9;D14.
Izvorul Trotusului D15; D16; D17; D18; D19; D20; D21; D22; D23; D24.

In anul scolar 1999-2000 institutia functioneaza cu un numar de 66 de cadre didactice (43 profesori, 20 invatatori si 3 maistri instructori) si 1202 elevi (487 în ciclul primar si 715 in ciclul gimnazial. Din acest an s-a adoptat sistemul orelor optionale la disciplinele: limba româna (“Literatura pentru copii”, la cls. a I-a “Sa scriem frumos’, la cls. a II-a, “Caligrafia”, la cls. a III-a, ‘Literatura pentru copii”, la cls. a III-a, “Lumea basmului”, la cls. a IV-a, “Scrierea si exprimarea corecta”, la cls. a IV-a, “Comunicare in situatii concrete”, “Teatru pentru copii”, la cls. a VI-a, a VII-a, ‘Sa ne exprimam corect româneste”, la cls. a VII-a), limba franceza (“Limba franceza”, la cls. a II-a), biologie (“Natura, prietena mea”, “Educatie sanitara”, la cls. a IV-a, a VII-a, “Educatie pentru mediul înconjurator”, “Educatie sanitara”, la cls. a VI-a, a VIII-a ) educatie tehnologica (“Arta decorativa”, la cls. a IV-a, a VII-a, “Educatie tehnologica”, la cls. a VI-a, "Micul designer”, la cls. a VII-a, “Sculptura in lemn”, la cls. a VIIa, “Broderie artistica”, la cls. a VIII-a, ‘Confectii”, la cls. a VIII-a, “Intretinerea aparaturii casnice”, la cls. a VIII-a), educatie fizica (“Jocuri sportive”, “Educatie fizica”, la cls. a IV-a, a VI-a, a VII-a, a VIII-a), consiliere, la cls. a VII-a si a VIII-a geografie (“Curiozitati geografice”, la cls. a VI-a, “Descoperiri geografice”, la cls. a VII-a, “Din frumusetile patriei”, la cls. a VIII-a), matematica (“Matematica distractiva”, la cls. a lV-a, a Vl-a, “Matematica”, la cls a VII-­a, “Asa va place matematica ?“, la cls. a VIII-a) si muzica (“Muzica vocala si instrumentala”, la cls. a IV-a, a VI-a, a VII-a).

Inapoi la Cuprins                        Urmare

Monografia Sc129.   Istoric   

Copyright or other proprietary statement goes here.
For problems or questions regarding this web contact Project Email.
Realizat de CRISMALIN INFOSERV s.r.l.
Reactualizat : September 19, 2000.